Arhive etichetă: constipat

Cacuta si alte probleme de interes national

In fiecare dimineata la ora 8:30 aflu starea zilei, fara nici o deosebire. Cum de am precizia aceasta?!
Simplu, este ora la care vorbesc cu mama prima oara in zi si… aflu daca a facut cacuta sau nu. Daca nu, este dezastru national, se aseaza in pat si se asteapta la ce este cel mai rau, dar chiar cel mai rau este ca este sincera si chiar se autosugestioneaza privind iminenta tragediei. Prin urmare, la ora mentionata aflu rezultatul: starea de spirit care, fiind vorba de mama mea, desi nu vreau ma influenteaza si pe mine.
Bineinteles, ca, nefiind egoista o dau mai departe, ii comunic lui Juma’ daca s-a produs cacuta sau nu, iar tonul vocii mele si starea mea sunt in consonanta cu evenimentul.
Probabil ca destinul se razbuna, pentru ca eu ma lupt saptamanal, ( zilnic e prea obositor) cu constipatia.
O tratez cu indiferenta, e a mea, mi-am asumat-o cum s-ar spune intr-un spot publicitar privind creditele.  Aseara, nu am mai putut s-o ignor si pentru ca i-am dat atentie cu Senna, a fost atat de impresionata incat nu m-a lasat sa dorm toata noaptea, a fost foarte afectoasa, nu vroia sa ma lase singura se tot zbatea in stomac pentru ca nu vroia sa ma paraseasca. Cand ma taram extenuata in pat cu speranta ca totusi voi adormi, locul meu pe perna era ocupat de motanelul din dotare, exprimandu-si supararea ca il deranjez prin miorlaituri ascutite. Evindent acestea produceau reactia in lant spre Juma’ care se rasucea  si ofta semnificativ in pat , ceea ce zgaltaia patul si tragea cearceaful de sub mine, ceea ce imi trezea iar “emotii” stomacale si totul se invartea in cerc.
Dupa 3 ore de exprimare a afectiunii (de data asta cuvantul folosit in mod medical) am reusit sa adorm, nu a mai contat torsul pisicii sau gadilaturile mustatilor.
Dupa cateva minute de pierdere placuta a simturilor a sunat ceasul. M-am prelins spre baie, m-am spalat, m-am imbracat, dar … am cazut in pat. Concluzia: o zi de concediu pentru ca nu ma pot desparti de baie atat timp cat sa ajung la job. Nu e drumul prea lung, dar in situatia de acum ar trebui sa cobor in fiecare statie si sa caut o toaleta. Apropo, oare de ce statiile de autobuz, metrou, tramvai nu sunt prevazute cu toalete?!
Acum, ma aflu in acel loc, putin cam incomod cu laptop-ul in brate si ma tot gandesc ca e o problema de nivel national, cate persoane au zile proaste din cauza cacutei sau a faptului ca altii sunt prea constipati?!