Arhive categorie: romana

Extemporal la romana

Incepe saptamana de lucru. Ma deplasez in ritmul trepidant al tramvaiului (adica hata-hata) spre serviciu. Elanul este uitat undeva in poseta, intre sadwich si mere, dar, l-am luat totusi ca rezerva cu mine.
Pe drum, pana sa ma lase bateria telefonului si sa urc in tramvai, aud la radio o stire: „din Spitalul Floreasca iese fum si se zaresc flacari.” Dupa cativa pasi fac conexiunea – la Floreasca este soacra-mea cu mana dizlocata. Primul gand: oare a gresit chiar atat de rau?! oare gandurile mele cele mai ascunse privind greselile ei sunt reale?!-ei, Doamne-Doamne n-ar trebui sa ma ia intotdeauna in serios. De aceea ideea ca oamenii sa-si poata citi unii altora gandurile ma paralizeaza. Poate de aceea nu mai vreau sa gandesc?! Las analiza filozofica pentru alta data, trec strada pe rosu’ daca Doamne Doamne imi asculta toate gandurile ma si pazeste, urc dezmembrandu-ma in tramvaiul care tocmai vroia sa inchida usile cu mine intre ele si cu ultimele liniute de energie (ale telefonului) imi sun soacra. Imi raspunde cu intarziere si horcaieli dar, realizez ca nu a patit nimic ci sunt doar intreuperile de retea din spital.
Ajung linistita la job, imi fac cafeluta, toate pregatirile pentru inceputul zilei. Raspund relaxat unui email si deodata, pe la 9:30 telefon disperat:
_ Mamaaa mi-am uitat extemporalul la romana acasa si stii ca doamna nu ni-l mai da daca nu-l aducem a doua zi, stii ca poate sa ne scada si nota la purtare pentru asta.
Gandesc rapid dar relaxat, copilul are dreptate, doamna ne-a spus si noua ca nu ne mai trimite lucrarile daca un copil uita sa o aduca la scoala (ceva legat de arhivarea documentelor- corect de altfel).
Eram relaxat si imediat am delegat problema:
– Suna-l pe tata sa ti-o aduca, el are masina, este aproape de scoala, are timp la limita sa o faca.
_Bineinteles ca l-am sunat pe tata mai intai,imi spune copilul pentru a-mi demostra ca a invatat foarte bine de la mine arta delegarii activitatilor, dar tata nu poate, stii ca lucreaza la un proiect si nu poate pleca.
Instant relaxarea mea se transforma in panica, in fata ochilor nu vad decat deplasarea extemporalului catre fiu-meu dar nu vad transportatorul.
Deodata ceva imi suna in urechi:
– Mamaaa adu-mi lucrarea, te roooog!
Am inchis telefonul, am trimis un email, m-am ridicat, am delegat activitatile urgente si am transmis ca am o problema de rezolvat (pana la urma mai am zile de concediu).
Am alunecat (pentru ca m-am rostogolit repede pe scari) pana am aterizat in tramvai (alergand si facand semne disperate sa nu incerce sa plece fara mine). Noroc ca vorbim despre 41.
In tramvai mi-am deschis sudoku si am inceput sa rezolv mimand calmul.
Dupa 40 de minute eram acasa (desi acest drum il fac in mod normal intr-o ora). Bineinteles intre timp ma mai suna si copilu’ cu incurajari (hai mai repede mama, stiu ca poti).
Acasa caud lucrarea unde-mi spune fecioru’ si bineinteles: NU e! Il sun in vacarmul pauzei si urlu (mi s-a parut cas-a facut liniste in toata clasa) nu e lucrarea ai cautat-o in geanta> Copilul, cat Neghinita spune timid- trebuie sa fie, doar daca nu ai facut tu curatenie.
Brusc imi amintesc de clipa de duiosie de vineri seara cand am urlat la el sa-si faca ordine pe birou. Sigur a amestecat lucrarea cu lectia de la germana. Am gasit-ooo. O insfac din mers, inchid usa dupa ce fugaresc motanul care plecase pe scari, si sun Juma’ sa-i trimita mesaj copilului ca ma indrept spre el cu docomentul. Juma’ foarte intrigat imi spune sa-i scriu eu mesaj, dar dupa multe onomatopee de dulce intelege ca mi-e greu sa alerg cu ocelarii pe nas scriind mesaje.
Din fericire vine un 168. Deschid sudoku. Parca brusc s-a facut liniste, eram doar eu si cifrele. Pe la Eroilor telefon:
-Unde esti mama, mai ai 10 min.
– Am facut tot felul de semne iar soferul m-a lasat la stop asa ca am sarit din bus direct inCismigiu
E minunat la ora 11 sa faci jogging prin Cismigiu pe tocui si in costum. Nu cred ca au mai vazut lebedele si porumbeii din Cosmigiu de mult timp ceva atat de caraghios. Ora incepea la 11 fara 10 minute.
La acel moment doar vedeam marginea liceului.
Copilul suna, mai ai mama?!
Sunt la colt.
La 11fara 9 minute ii inmanat in fata portarului docomentul: Extemporalul la romana.
Cum am reusit desi incepue ora??!!
Fiu-meu si-a expus problema portarului si elevului de serviciu care si-au dat seama ca ceasurile erau inainte cu 2 minute si au „corectat” eroarea de timp. Deci, nu se sunase inca.
Copilul a fost salvat, iar eu ma plimbam prin Cismigiu cu sentimentul victoriei pe chip (ranjeam tamp si respiram sacadat) , parca as fi castigat Maratonul.

Finalul: colega de banca a lu’ fiu-meu s-a prins ca n-are lucrarea abia cand a vazut-o la el, era prea tarziu sa-si cheme parintii, asa ca, s-ar putea sa nu mai beneficim de vizualizarea greselilor de la lucrari.

Va voi povesti, cand pot si ultimele 2 week-end-uri de basm: Acu’o saptamana toti parintii nostrii erau in spital: Mama-Buna tratament oncologic, socru_Bunu – operatie de prostata, soacra-Maia_ operatie de humerus- a cazut din copac. dar despre toate astea alta data