Arhive categorie: metrou

O dimineata obisnuita

Personaje:
Je (A se citi J E) – N.red. Jumatatea enerva(n)ta
Juma – sotul din dotare
Copilu’ (10 ani – 52 kg)
Motanelul – Cato „Pufila” (3 luni, cu stramosi renumiti printre Maine Coon)

Suna ceasul: 6:20. Suna al doilea ceas: 6:30. Intind mana si imi scutur suav jumatatea pana cade din pat. Noroc, nu peste pisica, altfel se auzea al treilea „tipat” de trezire.

Entuziasmul meu se vedea in tarsaitul picioarelor. Ajung la baie. Intru. Dau sa ma asez, dar era ocupat, era jumatatea. Ma trezeste invidia ca a fost mai rapid. Dupa ce jumatatea iese si face stanga sa destepte copilu’. Trag apa si mintea mea se mai trezeste cand ma uit in oglinda cu periuta de dinti in gura. Prima dilema a zilei: intre scaun si spalat pe dinti a fost si faza cu spalatul pe maini?!
Alung dilema si ma privesc iar in oglinda. Nu vad nimic. Ma spal pe ochi – vag ceata. Imi pun ochelarii. Vaii 2 riduri si 3 puncte negre. Sunt treaza. Fac stanga. Imi fac si eu inviorarea de dimineata pe copil: il tarasc dragastos in patru labe din pat pana in bucatarie unde-l depun pe scaun. Intr-un sincron perfect Juma (asa se va numi de acum consortul meu), ii infinge sub nas bolul cu cereale si multe stafide.. Eu cafea neagra-el ness brown, copilu’ cafea cu lapte. Copilul mananca cu ochii inchisi dar nu rateaza gura, doar cateva picaturi ii cad pe masa. Motanul sare peste trusa de machiaj, aluneca pe ruj si linge picaturile, nu cele cazute pe masa ci cele din coltul gurii copilului. Tot e bine, macar are copilu’ o urma de spalatura de dimineata.
Incep sa-mi construiesc masca: fond de ten -o gura de cafea un fum, ma trezesc, pudra fard de obraz-cafea-incep sa prind culoare, creion negru, rimel, bineinteles rimelul pe fata nu pe gene. Oare de vina sunt ochii mei mici si oblici – mai beau o cafea, dau cu fard de pleope peste rimelul de pe pleoape care nu vrea sa se mai stearga. Urmeaza rujul. Sunt o persoana econoama asa ca sarut masa in locul in care a intins motanul rujul. Se aseaza pe obraz. Acum am un obraz mai rosu decat celalalt. Ma duc si ma spal pe fata – se intinde rimelul. Trag un racnet spre copil sa se imbrace, fac patul lui repede ii arunc 2 haine care nu-i plac dar ii spun  sa le imbrace Juma este spalat, calcat, imbracat si lesinat din nou in pat de unde-mi spune ca nu ma mai asteapta sa ma grabesc. Copilu’ urla de la el ca nu-l incap pantalonii, eu ca am constatat ca este balconul deschis si mi-e frig, motanul ca nu se joaca nimeni cu el, Juma ca nu sunt gata iar cvartetul este lansat intr-un Pizicatto prelung. Arunc ceva pe mine, trupa e in hall in duet, eu imi aclam solo-ul ca nu au luat gunoiul, delicat dam un picior pisicii sa ramana in casa si cu umarul impingem usa. Dupa 2 pasi constatam urmatoarele: copilu’ si-a uitat pantofii, mama umbrela.
Iesim-intram. Masina e parcata aproape in hall-ul blocului. Plecam. Zambete pe fetele noastre, ne numaram- iesim la numaratoare, copilul e deja cu telefonul in mana pe Facebook, dar adultii incep cu intrebari: de ce picaturile de ploaie sunt rotunde, de ce ploaia vine de sus in jos, unde se aplica forta centrifuga, de-astea plicticoase.
Am uitat sa mentionez, locuim langa groapa. Groapa numita viitorul metroul din Drumul Taberei. Ne strecuram printre gropi si muncitori care-si beau cafeaua spre Moghiros. Eu cobor la stop, iau 41. Azi am coborat la al 4 lea stop. Dupa 2 pasi umbrela mea cea noua era o adunatura de spite amestecate intre ele cu o panza atarnata nu stiu de ce. Ma uit spre masina ce statea cuminte la stop, vroiam sa-i arat copilului cum se aplica gravitatia la umbrela mea. Discret alung gunoiul de fiare si panza si imi utilizez varianta de backup-pun gluga.
Urc in 41. Intotdeauna prin fata. In urma experientei de mers cu tramvaiul 41 la prima statie in 80% din cazuri coboara persoanele de pe scaunul din fata. Asa a fost si de data asta. Nasol. M-am asezat. In fiecare statie: vant si ploaie. Ascult radio. Mi s-a intrerupt o casca. Cobor. Intru in pasaj. Nu mi-am pus cizme, dar pana la genunchi blugii mei sunt tepeni – plini de apa.
Intru in birou, e cald. Imi fac cafeaua. La oficiu fereastra nu se inchide. Ma asez in fata calculatorului. Trimit primul e-mail de astazi, catre administratia cladirilor: 
„- Va comunic respectuos ca ploua. In interior, nu in exterior. In fata usii biroului d-lui Director. O zi buna, Je”
Solutionare: A venit „curatatoreasa” (asa defineste Copilu’ femeia de servici) cu un aspirator de apa. Nu stiam ca exista asa ceva. Pe langa geam ploua, iar ea aspira. 
Dupa 2 rafale de vant singurul geam-perete rabatabil a ramas cracanat. Putin. Vajaie vantul ca-n Siberia, nu-mi aud colegul de alaturi.
Ma duc sa-mi mai fac o cafea, la oficiu era cald, s-a rezolvat cu fereastra-perete: colegii inventivi au fixat-o cu o masa.
Daca va place faceti trafic, dati like si va spun si continuarea, introducem personaje noi, matematica, poate si tipul de cafea, din nou ploaie si alte efecte nespeciale, ci naturale.