Arhive categorie: ganduri

Cacuta si alte probleme de interes national

In fiecare dimineata la ora 8:30 aflu starea zilei, fara nici o deosebire. Cum de am precizia aceasta?!
Simplu, este ora la care vorbesc cu mama prima oara in zi si… aflu daca a facut cacuta sau nu. Daca nu, este dezastru national, se aseaza in pat si se asteapta la ce este cel mai rau, dar chiar cel mai rau este ca este sincera si chiar se autosugestioneaza privind iminenta tragediei. Prin urmare, la ora mentionata aflu rezultatul: starea de spirit care, fiind vorba de mama mea, desi nu vreau ma influenteaza si pe mine.
Bineinteles, ca, nefiind egoista o dau mai departe, ii comunic lui Juma’ daca s-a produs cacuta sau nu, iar tonul vocii mele si starea mea sunt in consonanta cu evenimentul.
Probabil ca destinul se razbuna, pentru ca eu ma lupt saptamanal, ( zilnic e prea obositor) cu constipatia.
O tratez cu indiferenta, e a mea, mi-am asumat-o cum s-ar spune intr-un spot publicitar privind creditele.  Aseara, nu am mai putut s-o ignor si pentru ca i-am dat atentie cu Senna, a fost atat de impresionata incat nu m-a lasat sa dorm toata noaptea, a fost foarte afectoasa, nu vroia sa ma lase singura se tot zbatea in stomac pentru ca nu vroia sa ma paraseasca. Cand ma taram extenuata in pat cu speranta ca totusi voi adormi, locul meu pe perna era ocupat de motanelul din dotare, exprimandu-si supararea ca il deranjez prin miorlaituri ascutite. Evindent acestea produceau reactia in lant spre Juma’ care se rasucea  si ofta semnificativ in pat , ceea ce zgaltaia patul si tragea cearceaful de sub mine, ceea ce imi trezea iar “emotii” stomacale si totul se invartea in cerc.
Dupa 3 ore de exprimare a afectiunii (de data asta cuvantul folosit in mod medical) am reusit sa adorm, nu a mai contat torsul pisicii sau gadilaturile mustatilor.
Dupa cateva minute de pierdere placuta a simturilor a sunat ceasul. M-am prelins spre baie, m-am spalat, m-am imbracat, dar … am cazut in pat. Concluzia: o zi de concediu pentru ca nu ma pot desparti de baie atat timp cat sa ajung la job. Nu e drumul prea lung, dar in situatia de acum ar trebui sa cobor in fiecare statie si sa caut o toaleta. Apropo, oare de ce statiile de autobuz, metrou, tramvai nu sunt prevazute cu toalete?!
Acum, ma aflu in acel loc, putin cam incomod cu laptop-ul in brate si ma tot gandesc ca e o problema de nivel national, cate persoane au zile proaste din cauza cacutei sau a faptului ca altii sunt prea constipati?!

Implozie de ganduri si vorbe

Banuiesc ca stiti din dex definitia imploziei si, poate va asteptati sa gasiti acum o multitudine de ganduri si de idei adanci. Nu ati nimerit-o, sau altfel spus: as fi vrut eu! Nu, nu este asta, dimpotriva, in mintea mea, in viata mea este asa o lipsa de ganduri si de idei, chiar de imagini si vise incat ma sperii si fac imploratii spre a prinde unul sau una.
E lipsa si de cuvinte.
E o saracie de cuvinte care nu ma deranjeaza dar ma sperie. Ar trebui sa ma intorc in timp, nu foarte de mult, undeva dupa 33 de ani cand vocabularul meu a inceput sa saraceasca sa devina stereotipic. Cand lucram intr-o asazisa multinationala, colaboram cu aceeasi oameni carora le livram aceleasi cuvinte pe care invatasem ca le inteleg: este ca un vocabular pentru fiecare interlocutor. Cu x vorbesc despre copii si despre … legat de job cu y despre cazile de baie, cu z despre detergenti si t despre pisici. Fiecare avea vocabularul lui, domeniul lui prin care intram in domeniul comun. Alt vocabular nu gaseam, si nu am gasit nici un vocabular umblator despre muzica sau carti sau idei. A urmat pauza de crescut copilul in care pur si simplu am uitat sa vorbesc stiam doar onomatopee pe care le adresam unicului interlocutor care ma asculta inteligent Juma’. Juma’ nu aprecia ca este unicul (bineinteles copilul nu se pune pentru ca nu era capabil sa-mi raspunda) meu interlocutor, era un fel de monolog care ne enerva pe amandoi.
M-am intors in minunata multinationala, dar de data asta nu mai stiam vocabularul fiecaruia, am invatat sa tac (Juma’ nu este intotdeauna cu aceasta axioma). Cuvintele lipsite de idei treceau pe langa mine nenumarate, grosiere spuse tare dar fara continut.
Chiar stau in drum, imaginati-va ca am biroul exact in mijlocul trecerii tuturor, asa cum pun tovarasii primari budele publice in mijlocul parcurilor. Vad multe cuvinte balonate, cu fuste scurte, ponosite, ascunse, dar goale de idei, de gandire.
Dar nu vreau sa va vorbesc despre oamenii care schimba milioane de cuvinte si nici o idee vreau sa vorbesc despre mine care ma screm sa schimb o vorba pe o idee si nu gasesc nici un negutator prin preajma.
Ma gandesc ca nu mai stiu eu vocabularul.
Pana acum ma jucam colorand fluxurile de cuvinte aiurea care circulau pe langa mine, erau gri, maronii dar treptat, fara sa realizez cand au devenit rosii.
De ceva timp fluxul de cuvinte s-a transformat in cuante: scurte si acude, de culoare rosie. Tensiunea este tot mai crescuta, oamenii spun ceva si se intelege altceva, vorbesc unii in numele altora, vorbesc, vorbesc prea mult ca sa fi avut vreodata timpul necesar sa si gandeasca.

Incerc sa opresc orice alta imagine de miscare in jurul meu.

Odata am stat pana la 8 seara, cand nu mai era nimeni, eu si fluxul de cuvinte care ramasese mult dupa plecarea ultimului coleg. Totul statea, doar cuantele de cuvinte se deplasau. Stateam si priveam. Priveam fiecare cuvant care nu ma interesa: branza, economie, papagal, creion, resurese umane, aplicatie, ud, floare, aplicatie, lumina, buget, cresc, scad, pasez, invidie, deleg, plagiat, politic, par de pisica, hamster; ce cauta pe langa mine?! Ce fac eu in lumea aceasta ale carui cuvinte desi stiu sa le traduc nu ma intereseaza, nu fac parte din mine?!
Exista undeva lumea mea?!

M-am intors la „Micul Print”, m-am relaxat, mi-am strns jucariile si am plecat acasa.