Arhive categorie: cafea

Pe genunchi

Sst! Vorbesc in soapta (se vede dupa dimensiunea caracterelor) pentru ca sunt la job.

Ieri cand am ajus acasa totul arata ca dupa razboi: Copilu’ dormea cu mucii in perna, Juma dormea cu maseaua in algocalmin, iar motanelul din dotare ii supraveghea daca mai traiesc prin gadilituri.
Nu am vrut sa stric peisajul, asa ca, pe varfuri, m-am bagat in pat. Am dooormit pana azi.

Pentru ca nu sunt traducator de vise ci doar ghicitor al timpului, am sa va povestesc ceva mai vechi.

Am intrebat oameni cum isi traiasca viata sau cum vor, iar raspunsurile au fost urmatoarele:

– Ma tarasc, deci nu ma impiedic.

– E tanara vremea ca sa-ti raspund.

– Vreau sa merg tiptil prin viata (Copilu’)

– Ma las trait.

– Am invatat sa sar cu prajina, ce e mai jos, nu vad, sar doar in etapele importante, restul e rutina.

– E ca mersul prin padure, carare intortocheata, urcus si coboras.

– Ca o cafea bauta, a fost fierbinte la inceput, dar acum traiesc prin zat.

– Ca un fum de tigara, a avut culoare si consistenta, dar acum nu a ramas decat mirosul greu.

Ss! A venit boss, zambesc: Morning! Schimb pagina de web, cea cu aplicatia.

Dimineata de ieri se continua cu dupa-amiaza de astazi

Nu pentru ca nu am fost multumita de auditoriu, ntzu. Pur si simplu partea omisa nu mi-o amintesc. A trecut fara dara, fara urma.
De fapt este foarte tarziu, tocmai am iesit din baie, am stat 1 ora cu ondulatorul in par dar dupa imbratisarea de noapte buna a Copilului mi s-a prabusit toata constructie, totusi, pentru ca-mi respect auditoriul (si mai ales pentru ca ma penalizeaza Copilu’ cu 1 leu pe zi daca nu scriu), iata-ma tremurand la birou alergand dupa cuvinte.
Copilu’ are de citit „Micul Print” de Antoine de Saint-Exupery asa ca ieri seara a citit-o Je. Stiu ca am incercat si in copilarie, dar atunci eram ca ardelenii: ” Asa ceva nu exista!” nici nu mai stiu daca atunci am terminat-o. Aseara, in pat, cu Juma, foarte romantic ii citeam despre betiv, afaceristul de stele si geograf. Culmea, Juma a  fost mult mai activ decat la alte propuneri (personale cei drept) CENZURAT.
Astazi, dupa iesirea din Groapa si aterizarea acasa, dupa imbratisarea Copilului care a luat primul 10 la mate, dupa paharul de must, in fine, dupa,  Copilul imi declara ca a terminat si el de citit Cartea. L-am intrebat in primul rand ce impresie i-a creat. Bucurie si tristete! veni raspunsul. De ce ?! Bucurie pentru ca am citit-o, pentru ca l-am cunoscut pe Micul Print, tristete, pentru ca putea sa cada in vid. Mai sa fie!- uite la asta nu ma gandisem.

Fumurile si cafeaua sunt cu mine. Si Dragnea e cu mine din televizor. Stau in birou cu usa inchisa, altfel nu pot sa scriu. Copilu’ ma intreaba, pertinent, cum nu poti scrie cu mine, dar cu B1 da. Simplu, am nevoie de o chestie care sa ma readuca la realitate, trebuie sa echilibrez intr-un fel, autoflagelandu-ma, starea de bucurie creata de Carte.

E clar, nu am gandurile cu mine, alearga precum pisoiu’ in jurul cozii, dar nu vreau sa pierd 1 leu. De aceea, va voi spune ce mi-a povestit Copilu’ azi.
” Mama, azi in 268 era un nebun. De ce era nebun mama, ce facea, era violent? Toata lumea in bus vorbea la telefon, dar el vroia sa vorbeasca cu noi, si ne ruga sa-l ascultam. Chiar toata lumea vorbea la telefon? Da, vorbeau lucruri importante la telefon: despre Bianca Dragusanu, despre mancare, cat costa branza, etc. Iar nebunul despre ce va vorbea?! Oo! vroia sa ne povesteasca despre un prieten al lui care tocmai murise, vroia sa ne spuna ce a insemnat pentru el prietenul respectiv. Si tu ce ai facut?! Pai, eu vorbeam la telefon despre ultima aplicatia pentru telefoanele Android cu un coleg. (No comment, dar m-am intristat rau)

Promit ca maine imi voi pune pantofii sport si o sa alerg atat de tare incat sa prind o idee sau macar un gand bun. Daca nu al meu , macar al altuia. S-ar numi plagiat?! (Tot din micul print am invatat, de la afacerist ca daca gasesti ceva e al tau, asa ca…).

O dimineata obisnuita

Personaje:
Je (A se citi J E) – N.red. Jumatatea enerva(n)ta
Juma – sotul din dotare
Copilu’ (10 ani – 52 kg)
Motanelul – Cato „Pufila” (3 luni, cu stramosi renumiti printre Maine Coon)

Suna ceasul: 6:20. Suna al doilea ceas: 6:30. Intind mana si imi scutur suav jumatatea pana cade din pat. Noroc, nu peste pisica, altfel se auzea al treilea „tipat” de trezire.

Entuziasmul meu se vedea in tarsaitul picioarelor. Ajung la baie. Intru. Dau sa ma asez, dar era ocupat, era jumatatea. Ma trezeste invidia ca a fost mai rapid. Dupa ce jumatatea iese si face stanga sa destepte copilu’. Trag apa si mintea mea se mai trezeste cand ma uit in oglinda cu periuta de dinti in gura. Prima dilema a zilei: intre scaun si spalat pe dinti a fost si faza cu spalatul pe maini?!
Alung dilema si ma privesc iar in oglinda. Nu vad nimic. Ma spal pe ochi – vag ceata. Imi pun ochelarii. Vaii 2 riduri si 3 puncte negre. Sunt treaza. Fac stanga. Imi fac si eu inviorarea de dimineata pe copil: il tarasc dragastos in patru labe din pat pana in bucatarie unde-l depun pe scaun. Intr-un sincron perfect Juma (asa se va numi de acum consortul meu), ii infinge sub nas bolul cu cereale si multe stafide.. Eu cafea neagra-el ness brown, copilu’ cafea cu lapte. Copilul mananca cu ochii inchisi dar nu rateaza gura, doar cateva picaturi ii cad pe masa. Motanul sare peste trusa de machiaj, aluneca pe ruj si linge picaturile, nu cele cazute pe masa ci cele din coltul gurii copilului. Tot e bine, macar are copilu’ o urma de spalatura de dimineata.
Incep sa-mi construiesc masca: fond de ten -o gura de cafea un fum, ma trezesc, pudra fard de obraz-cafea-incep sa prind culoare, creion negru, rimel, bineinteles rimelul pe fata nu pe gene. Oare de vina sunt ochii mei mici si oblici – mai beau o cafea, dau cu fard de pleope peste rimelul de pe pleoape care nu vrea sa se mai stearga. Urmeaza rujul. Sunt o persoana econoama asa ca sarut masa in locul in care a intins motanul rujul. Se aseaza pe obraz. Acum am un obraz mai rosu decat celalalt. Ma duc si ma spal pe fata – se intinde rimelul. Trag un racnet spre copil sa se imbrace, fac patul lui repede ii arunc 2 haine care nu-i plac dar ii spun  sa le imbrace Juma este spalat, calcat, imbracat si lesinat din nou in pat de unde-mi spune ca nu ma mai asteapta sa ma grabesc. Copilu’ urla de la el ca nu-l incap pantalonii, eu ca am constatat ca este balconul deschis si mi-e frig, motanul ca nu se joaca nimeni cu el, Juma ca nu sunt gata iar cvartetul este lansat intr-un Pizicatto prelung. Arunc ceva pe mine, trupa e in hall in duet, eu imi aclam solo-ul ca nu au luat gunoiul, delicat dam un picior pisicii sa ramana in casa si cu umarul impingem usa. Dupa 2 pasi constatam urmatoarele: copilu’ si-a uitat pantofii, mama umbrela.
Iesim-intram. Masina e parcata aproape in hall-ul blocului. Plecam. Zambete pe fetele noastre, ne numaram- iesim la numaratoare, copilul e deja cu telefonul in mana pe Facebook, dar adultii incep cu intrebari: de ce picaturile de ploaie sunt rotunde, de ce ploaia vine de sus in jos, unde se aplica forta centrifuga, de-astea plicticoase.
Am uitat sa mentionez, locuim langa groapa. Groapa numita viitorul metroul din Drumul Taberei. Ne strecuram printre gropi si muncitori care-si beau cafeaua spre Moghiros. Eu cobor la stop, iau 41. Azi am coborat la al 4 lea stop. Dupa 2 pasi umbrela mea cea noua era o adunatura de spite amestecate intre ele cu o panza atarnata nu stiu de ce. Ma uit spre masina ce statea cuminte la stop, vroiam sa-i arat copilului cum se aplica gravitatia la umbrela mea. Discret alung gunoiul de fiare si panza si imi utilizez varianta de backup-pun gluga.
Urc in 41. Intotdeauna prin fata. In urma experientei de mers cu tramvaiul 41 la prima statie in 80% din cazuri coboara persoanele de pe scaunul din fata. Asa a fost si de data asta. Nasol. M-am asezat. In fiecare statie: vant si ploaie. Ascult radio. Mi s-a intrerupt o casca. Cobor. Intru in pasaj. Nu mi-am pus cizme, dar pana la genunchi blugii mei sunt tepeni – plini de apa.
Intru in birou, e cald. Imi fac cafeaua. La oficiu fereastra nu se inchide. Ma asez in fata calculatorului. Trimit primul e-mail de astazi, catre administratia cladirilor: 
„- Va comunic respectuos ca ploua. In interior, nu in exterior. In fata usii biroului d-lui Director. O zi buna, Je”
Solutionare: A venit „curatatoreasa” (asa defineste Copilu’ femeia de servici) cu un aspirator de apa. Nu stiam ca exista asa ceva. Pe langa geam ploua, iar ea aspira. 
Dupa 2 rafale de vant singurul geam-perete rabatabil a ramas cracanat. Putin. Vajaie vantul ca-n Siberia, nu-mi aud colegul de alaturi.
Ma duc sa-mi mai fac o cafea, la oficiu era cald, s-a rezolvat cu fereastra-perete: colegii inventivi au fixat-o cu o masa.
Daca va place faceti trafic, dati like si va spun si continuarea, introducem personaje noi, matematica, poate si tipul de cafea, din nou ploaie si alte efecte nespeciale, ci naturale.