Toate articolele scrise de Rodica

Cacuta si alte probleme de interes national

In fiecare dimineata la ora 8:30 aflu starea zilei, fara nici o deosebire. Cum de am precizia aceasta?!
Simplu, este ora la care vorbesc cu mama prima oara in zi si… aflu daca a facut cacuta sau nu. Daca nu, este dezastru national, se aseaza in pat si se asteapta la ce este cel mai rau, dar chiar cel mai rau este ca este sincera si chiar se autosugestioneaza privind iminenta tragediei. Prin urmare, la ora mentionata aflu rezultatul: starea de spirit care, fiind vorba de mama mea, desi nu vreau ma influenteaza si pe mine.
Bineinteles, ca, nefiind egoista o dau mai departe, ii comunic lui Juma’ daca s-a produs cacuta sau nu, iar tonul vocii mele si starea mea sunt in consonanta cu evenimentul.
Probabil ca destinul se razbuna, pentru ca eu ma lupt saptamanal, ( zilnic e prea obositor) cu constipatia.
O tratez cu indiferenta, e a mea, mi-am asumat-o cum s-ar spune intr-un spot publicitar privind creditele.  Aseara, nu am mai putut s-o ignor si pentru ca i-am dat atentie cu Senna, a fost atat de impresionata incat nu m-a lasat sa dorm toata noaptea, a fost foarte afectoasa, nu vroia sa ma lase singura se tot zbatea in stomac pentru ca nu vroia sa ma paraseasca. Cand ma taram extenuata in pat cu speranta ca totusi voi adormi, locul meu pe perna era ocupat de motanelul din dotare, exprimandu-si supararea ca il deranjez prin miorlaituri ascutite. Evindent acestea produceau reactia in lant spre Juma’ care se rasucea  si ofta semnificativ in pat , ceea ce zgaltaia patul si tragea cearceaful de sub mine, ceea ce imi trezea iar “emotii” stomacale si totul se invartea in cerc.
Dupa 3 ore de exprimare a afectiunii (de data asta cuvantul folosit in mod medical) am reusit sa adorm, nu a mai contat torsul pisicii sau gadilaturile mustatilor.
Dupa cateva minute de pierdere placuta a simturilor a sunat ceasul. M-am prelins spre baie, m-am spalat, m-am imbracat, dar … am cazut in pat. Concluzia: o zi de concediu pentru ca nu ma pot desparti de baie atat timp cat sa ajung la job. Nu e drumul prea lung, dar in situatia de acum ar trebui sa cobor in fiecare statie si sa caut o toaleta. Apropo, oare de ce statiile de autobuz, metrou, tramvai nu sunt prevazute cu toalete?!
Acum, ma aflu in acel loc, putin cam incomod cu laptop-ul in brate si ma tot gandesc ca e o problema de nivel national, cate persoane au zile proaste din cauza cacutei sau a faptului ca altii sunt prea constipati?!

Ravase

Azi am tras fiecare cate un ravas:

Juma’:
„Un om inteligent stie totul, un om superficial ii stie pe toti.”
An intelligent person knows everything, a superficial person everyone.
Ein kluger Mensch weiss alles, ein oberflachlicher Mensch kennt jeden.
(nu comunica daca nu are de ce)

Copilu’:
„Curand vei recupera ce ai pierdut”
Soon you are going to catch up what you have missed.
Sie werden bald aufholen , was Sie in ietzter Zeit versaumt haben.
(face probleme suplimentare la mate)

Je:
Convingi pe oricine oricum!
You convince everybody anyway.
Hervorragend, Sie uberzeugen auf der ganzen Linie.
(nu comentez)

Implozie de ganduri si vorbe

Banuiesc ca stiti din dex definitia imploziei si, poate va asteptati sa gasiti acum o multitudine de ganduri si de idei adanci. Nu ati nimerit-o, sau altfel spus: as fi vrut eu! Nu, nu este asta, dimpotriva, in mintea mea, in viata mea este asa o lipsa de ganduri si de idei, chiar de imagini si vise incat ma sperii si fac imploratii spre a prinde unul sau una.
E lipsa si de cuvinte.
E o saracie de cuvinte care nu ma deranjeaza dar ma sperie. Ar trebui sa ma intorc in timp, nu foarte de mult, undeva dupa 33 de ani cand vocabularul meu a inceput sa saraceasca sa devina stereotipic. Cand lucram intr-o asazisa multinationala, colaboram cu aceeasi oameni carora le livram aceleasi cuvinte pe care invatasem ca le inteleg: este ca un vocabular pentru fiecare interlocutor. Cu x vorbesc despre copii si despre … legat de job cu y despre cazile de baie, cu z despre detergenti si t despre pisici. Fiecare avea vocabularul lui, domeniul lui prin care intram in domeniul comun. Alt vocabular nu gaseam, si nu am gasit nici un vocabular umblator despre muzica sau carti sau idei. A urmat pauza de crescut copilul in care pur si simplu am uitat sa vorbesc stiam doar onomatopee pe care le adresam unicului interlocutor care ma asculta inteligent Juma’. Juma’ nu aprecia ca este unicul (bineinteles copilul nu se pune pentru ca nu era capabil sa-mi raspunda) meu interlocutor, era un fel de monolog care ne enerva pe amandoi.
M-am intors in minunata multinationala, dar de data asta nu mai stiam vocabularul fiecaruia, am invatat sa tac (Juma’ nu este intotdeauna cu aceasta axioma). Cuvintele lipsite de idei treceau pe langa mine nenumarate, grosiere spuse tare dar fara continut.
Chiar stau in drum, imaginati-va ca am biroul exact in mijlocul trecerii tuturor, asa cum pun tovarasii primari budele publice in mijlocul parcurilor. Vad multe cuvinte balonate, cu fuste scurte, ponosite, ascunse, dar goale de idei, de gandire.
Dar nu vreau sa va vorbesc despre oamenii care schimba milioane de cuvinte si nici o idee vreau sa vorbesc despre mine care ma screm sa schimb o vorba pe o idee si nu gasesc nici un negutator prin preajma.
Ma gandesc ca nu mai stiu eu vocabularul.
Pana acum ma jucam colorand fluxurile de cuvinte aiurea care circulau pe langa mine, erau gri, maronii dar treptat, fara sa realizez cand au devenit rosii.
De ceva timp fluxul de cuvinte s-a transformat in cuante: scurte si acude, de culoare rosie. Tensiunea este tot mai crescuta, oamenii spun ceva si se intelege altceva, vorbesc unii in numele altora, vorbesc, vorbesc prea mult ca sa fi avut vreodata timpul necesar sa si gandeasca.

Incerc sa opresc orice alta imagine de miscare in jurul meu.

Odata am stat pana la 8 seara, cand nu mai era nimeni, eu si fluxul de cuvinte care ramasese mult dupa plecarea ultimului coleg. Totul statea, doar cuantele de cuvinte se deplasau. Stateam si priveam. Priveam fiecare cuvant care nu ma interesa: branza, economie, papagal, creion, resurese umane, aplicatie, ud, floare, aplicatie, lumina, buget, cresc, scad, pasez, invidie, deleg, plagiat, politic, par de pisica, hamster; ce cauta pe langa mine?! Ce fac eu in lumea aceasta ale carui cuvinte desi stiu sa le traduc nu ma intereseaza, nu fac parte din mine?!
Exista undeva lumea mea?!

M-am intors la „Micul Print”, m-am relaxat, mi-am strns jucariile si am plecat acasa.

Extemporal la romana

Incepe saptamana de lucru. Ma deplasez in ritmul trepidant al tramvaiului (adica hata-hata) spre serviciu. Elanul este uitat undeva in poseta, intre sadwich si mere, dar, l-am luat totusi ca rezerva cu mine.
Pe drum, pana sa ma lase bateria telefonului si sa urc in tramvai, aud la radio o stire: „din Spitalul Floreasca iese fum si se zaresc flacari.” Dupa cativa pasi fac conexiunea – la Floreasca este soacra-mea cu mana dizlocata. Primul gand: oare a gresit chiar atat de rau?! oare gandurile mele cele mai ascunse privind greselile ei sunt reale?!-ei, Doamne-Doamne n-ar trebui sa ma ia intotdeauna in serios. De aceea ideea ca oamenii sa-si poata citi unii altora gandurile ma paralizeaza. Poate de aceea nu mai vreau sa gandesc?! Las analiza filozofica pentru alta data, trec strada pe rosu’ daca Doamne Doamne imi asculta toate gandurile ma si pazeste, urc dezmembrandu-ma in tramvaiul care tocmai vroia sa inchida usile cu mine intre ele si cu ultimele liniute de energie (ale telefonului) imi sun soacra. Imi raspunde cu intarziere si horcaieli dar, realizez ca nu a patit nimic ci sunt doar intreuperile de retea din spital.
Ajung linistita la job, imi fac cafeluta, toate pregatirile pentru inceputul zilei. Raspund relaxat unui email si deodata, pe la 9:30 telefon disperat:
_ Mamaaa mi-am uitat extemporalul la romana acasa si stii ca doamna nu ni-l mai da daca nu-l aducem a doua zi, stii ca poate sa ne scada si nota la purtare pentru asta.
Gandesc rapid dar relaxat, copilul are dreptate, doamna ne-a spus si noua ca nu ne mai trimite lucrarile daca un copil uita sa o aduca la scoala (ceva legat de arhivarea documentelor- corect de altfel).
Eram relaxat si imediat am delegat problema:
– Suna-l pe tata sa ti-o aduca, el are masina, este aproape de scoala, are timp la limita sa o faca.
_Bineinteles ca l-am sunat pe tata mai intai,imi spune copilul pentru a-mi demostra ca a invatat foarte bine de la mine arta delegarii activitatilor, dar tata nu poate, stii ca lucreaza la un proiect si nu poate pleca.
Instant relaxarea mea se transforma in panica, in fata ochilor nu vad decat deplasarea extemporalului catre fiu-meu dar nu vad transportatorul.
Deodata ceva imi suna in urechi:
– Mamaaa adu-mi lucrarea, te roooog!
Am inchis telefonul, am trimis un email, m-am ridicat, am delegat activitatile urgente si am transmis ca am o problema de rezolvat (pana la urma mai am zile de concediu).
Am alunecat (pentru ca m-am rostogolit repede pe scari) pana am aterizat in tramvai (alergand si facand semne disperate sa nu incerce sa plece fara mine). Noroc ca vorbim despre 41.
In tramvai mi-am deschis sudoku si am inceput sa rezolv mimand calmul.
Dupa 40 de minute eram acasa (desi acest drum il fac in mod normal intr-o ora). Bineinteles intre timp ma mai suna si copilu’ cu incurajari (hai mai repede mama, stiu ca poti).
Acasa caud lucrarea unde-mi spune fecioru’ si bineinteles: NU e! Il sun in vacarmul pauzei si urlu (mi s-a parut cas-a facut liniste in toata clasa) nu e lucrarea ai cautat-o in geanta> Copilul, cat Neghinita spune timid- trebuie sa fie, doar daca nu ai facut tu curatenie.
Brusc imi amintesc de clipa de duiosie de vineri seara cand am urlat la el sa-si faca ordine pe birou. Sigur a amestecat lucrarea cu lectia de la germana. Am gasit-ooo. O insfac din mers, inchid usa dupa ce fugaresc motanul care plecase pe scari, si sun Juma’ sa-i trimita mesaj copilului ca ma indrept spre el cu docomentul. Juma’ foarte intrigat imi spune sa-i scriu eu mesaj, dar dupa multe onomatopee de dulce intelege ca mi-e greu sa alerg cu ocelarii pe nas scriind mesaje.
Din fericire vine un 168. Deschid sudoku. Parca brusc s-a facut liniste, eram doar eu si cifrele. Pe la Eroilor telefon:
-Unde esti mama, mai ai 10 min.
– Am facut tot felul de semne iar soferul m-a lasat la stop asa ca am sarit din bus direct inCismigiu
E minunat la ora 11 sa faci jogging prin Cismigiu pe tocui si in costum. Nu cred ca au mai vazut lebedele si porumbeii din Cosmigiu de mult timp ceva atat de caraghios. Ora incepea la 11 fara 10 minute.
La acel moment doar vedeam marginea liceului.
Copilul suna, mai ai mama?!
Sunt la colt.
La 11fara 9 minute ii inmanat in fata portarului docomentul: Extemporalul la romana.
Cum am reusit desi incepue ora??!!
Fiu-meu si-a expus problema portarului si elevului de serviciu care si-au dat seama ca ceasurile erau inainte cu 2 minute si au „corectat” eroarea de timp. Deci, nu se sunase inca.
Copilul a fost salvat, iar eu ma plimbam prin Cismigiu cu sentimentul victoriei pe chip (ranjeam tamp si respiram sacadat) , parca as fi castigat Maratonul.

Finalul: colega de banca a lu’ fiu-meu s-a prins ca n-are lucrarea abia cand a vazut-o la el, era prea tarziu sa-si cheme parintii, asa ca, s-ar putea sa nu mai beneficim de vizualizarea greselilor de la lucrari.

Va voi povesti, cand pot si ultimele 2 week-end-uri de basm: Acu’o saptamana toti parintii nostrii erau in spital: Mama-Buna tratament oncologic, socru_Bunu – operatie de prostata, soacra-Maia_ operatie de humerus- a cazut din copac. dar despre toate astea alta data

Week-end de parinte

In acest sfarsit de saptamana, eram un parinte doritor de liniste, de fapt eram 2 parinti obositi.
Vineri dupa-amiaza, gandind la somnul prelung din week-end la lenevelea pe care ne-o propusesem eram … visatori.
– Tata la 6:30 trebuie sa ma duci la petrecerea de Halloween organizata de o colega de clasa. Merg toti colegii , pana acum am invatat, etc.
Mama fericita ca a scapat,  tatal-pe post de sofer si… fotograf.
Cand pleca cu tata dupa el, copilu’ striga din usa:
– Mama vreau de mancare etc, etc si nu uita sa-mi speli uniforma.
Tata si mama mucesc pana la… 10:30 transport, fotografiat, curatenie, mancare, etc. Copilul se distreaza apoteotic.
Ceva mai devreme telefonase bunicu’ care ne invita la Targul tomnei la Valeni- pastrama, vin, tuica, o desfatare a simturilor. Copilul, care duminica are curs de teatru accepta sa mearga cu conditia de a se reintoarce la curs la 14:30. Ne trezim sambata dimineata la 6, cu gandul la desfatarea somnului de duminica dimneata, macar mai avem o zi.
Adunat toata lumea, luat pisica in cos, imbarcare. Pe drum luat si bunica cu verisoara. Ajungem la Valeni. Piata super, ardeleni cu varietati de branzeturi, pastrama de oaie, fumuri si arome, aglomeratie si balci. Copii se dau in masinute, parintii fac cumparaturi.
Ne intoarcem cu mainile pana la glezene, facem pastrama proprie-fumul propriu, copiii fugaresc pisica ce fugareste gainile. Ma duc sa salvez gainile – pisica se catara pe umerii mei si nu mai coboara.
Mancare, imbarcare,  la 14:27 ajungem in fata liceului. Copilul debarca pentru cursul de actorie. Mentionez, dupa o mancare buna si distractie, copilul, pe drumul de intoarcere doarme cu sforaituri, pisica miorlaie de sete, dam clima pe rece, stranutam, tata bea 2 energizante.
Ajungem acasa pe la 15 (aglomeratie pe langa mall-urile din Dr Taberei), debarcam intr-o juma’ de ora. Se aseaza Juma’ in pat, pisica il calareste, pleaca Juma’ sa preia copilul.
Mama acasa primeste telefon disperat de la mama prietenului copilului. Si-a amintit dimineata ca e ziua copilului (o inteleg, are 3 si o multime de altele pe cap) din dotare, ii organizeaza o petrecere la Mall si il asteapta si pe al nostru, pe la 17.
Tata preia copilul de la curs, aduce copilul acasa, mama il schimba il imbarca si pleaca copilul la petrecere. Deja Juma’ este frustrat ca e singura interfata publica. Lasa copilu’ vine acasa si ma anunta ca la 19 sunt si eu asteptata. In acest timp Je se distreza corectand temele la mate.
Mergem la 7 seara sa preluam copilul de la petrecere, nimic de zis, ni-s dragi tare parintii si copii dar eram morti de oboseala.
Ajungem la 8:30 seara in sfarsit acasa moment in care copilul isi anunta tatal ca trebuie sa transmita pozele de la cheful de vineri catre ceilalti copii si parinti caci sunt nerabdatori.
Juma se aseaza resemnat la calculator si incepe prelucrarea pozelor. Ochii rosii erau mai tare la cel care prelucra decat la cei prelucrati. Intre timp Juma’ se mai distra si cu durerea de masea (un fleac, o infectie la masea care se urca si spre ureche).
Pe la 11:30 termina si tata, si se taraste sa doarma.
Duminica dimineata, la 5:30 pisica din dotare si-a reluat manifestarile de afectiune prin pupaturi si plescaituri in ureche.
Pe la 8:30 este trezit Juma’ de vocalizele deloc vesele ale mamei care descriau tema copilului.
Juma’ promite ca nu mai pleaca de acasa, leneveste. La 10 era cu plasele in piata, la 6 cu copilul la patinoar invitat de un coleg sa patineze impreuna, intre timp am refuzat invitatia unei colege de a merge la ea sa-si faca impreuna tema la TIC, au colaborat online.
Sa mai continuu?!

Weekend-ul s-a terminat, visam la cel de saptamana viitoare, cand copilul pleaca o zi intreaga in excursie.

Dimineti vesele

Dorm, somnul linistit de dimineata. A venit toamna, afara e noapte. Instinctiv simt ca mai sunt doar cateva ore pana va suna ceasul. La fel simt ca se apropie cineva sau ceva de mine. Ma ascund sub plapuma. Nu pot respira. Scot nasul. O limba pe nasul meu. Uneori si niste colti, dar nu strang. Iar sub plapuma-iar nu pot respira. Imi fac curaj pentru minutele dulci pe care le mai am de dormit. E cald, e bine, e liniste sunt relaxata. Un botic se apropie de gatul meu, mustatile ma gadila, si deodata, incepe sa ma pupe pe gat des si cu drag. Rad, rad desi as vrea sa ma enervez. Rad, desi s-au dus ultimele clipe de somn. Rad si sunt enervat de fericita.

In fiecare dimineata ma ridic din pat cu zambetul pe buze, razand, pentru ca in fiecare dimineata motanelul meu de 4 luni isi manifesta afectiunea gadilandu-ma, pupandu-ma.

Atat de putin si totusi, incep dimineata atat de fericita!

Imi amintesc de cuvintele fiului meu, care, atunci cand a fost intrebat de bunica lui de ce creste o pisica pentru ca nu-i aduce beneficii, el  i-a raspuns:
„- Cum sa nu! Este un ghemotoc de blana care imprastie multa iubire.”

PS.  Toate acestea se petrec la 5:30 dimineata, iar Juma’ nu este la fel de fericit cand se trezeste din cauza rasului meu „cristalin”.
PPS,  Juma’ are barba deci nu beneficiaza de aceleasi servicii.

Fumeg, nu cuget

Stau in pat, nu cuget ci fumeg. Nu pot sa ma misc, capul meu este ca un cub de plumb, la orice inclinare sau modificare interioara (clipitul ochilor in cub) creeaza o durere care ma strabate de la tample pana la sistemul urinar. Cum rezolv chestia asta cand nasul meu nu mai poate fi controlat si ar trebui sa-l suflu?! Imi pun pampers – suflu nasul, dar nu-l mai aud pe Crin tipand din televizor: mi s-au infundat urechile.
Oasele mele urla ca nu s-au miscat, muschii mei urla ca sunt extenuati de atata munca – au tremurat toata noaptea pentru a ma incalzi, vor sa faca sindicat.
In rest, sunt bine, multumesc de intrebare.

Street dance politic

A inceput dansul in doi. Dupa vals si tango au inceput sa se „lupte” in street dance. Sunt prieteni, semana (au acelasi numar de frustrari – asa se mai pot defini problemele psihice si comportamentale), dar acum cred ca au inventat un nou stil de teatru.
Daca m-am prins si eu, un biet om fara educatie in politologie si cu o raceala cumplita pe de-asupra, inseamana ca e prea straveziu, prea prost jucat.
Cei doi vor sa acopere toata scena- acesta este scopul principal. Daca ne vedem doar noi inseamna ca doar noi existam, deci aveti de ales: minciuna sau nebunie, ambele, evident dublate de prostie. Important este sa ocupam tot, in doi, apoi mai vedem cum impartim scena, ne intelegem noi. Nu se permite aparitia altui dansator.
Asa zisele impunsaturi, prezentarea diferita a schemelor de dans nu sunt decat praf in ochi. Scopul care se intrevede este unul singur: doar noi. Un partid nu se poate ridica, dar o persoana cu charisma poate aparea, iar romanii sunt foarte atenti la prim-balerin. Surprinzator, dar o persoana bine aleasa poate sa le schimbe decorul.
Dl Varujan Vosganian nu e o victima, el a incercat sa fie erou, sa iasa pe un cal alb din scena, demisia a fost si dorinta lui. Ambitia domniei sale este mult mai mica decat placerea unei vieti tihnite. Si apoi ce ambitii sa ai cu un minister care nu are bani si nu prea-si mai gaseste obiectul muncii desi are un nume important si pompos?!
Priviti, dar nu le acordati prea mult timp, priviti acest joc, incercati uneori sa-i priviti fara sunet, gesturile de multe ori spun altceva decat vorbele (iar gestica este foarte greu de falsificat). 

Romanu’ le stie pe toate

Tocmai am urmarit primele declaratii privind studiile cutremurelor de la Izvoarele. Bineinteles, specialistul (bun- rau, desi sunt fizician nu-i domeniul meu, deci nu-i pot evalua eu expertiza), nu a putut spune mare lucru deoarece, localnicii stiau tot: cauzele cutremurelor, ce trebuie facut, tot. Cu limba romana aveau probleme localnicii dar in fizica pamantului sunt toti specialisti.
Lipsa de respect, convingerea ca ne pricepem la toate mai bine decat orice specialist sunt tare grele ale poporului asta. Pana nu vom capata increde in a-i lasa pe cei care se pricep sa-si asume analiza si responsabilitatea concluziilor nu vom fi o societate sanatoasa.

As vrea ca poporul acesta sa munceasca mai mult sa respecte regulile mai mult si sa se priceapa mai putin la toate, e suficient sa te pricepi la jobul tau.

Nu pot spune nimic despre situatia de acolo, inteleg ingrijorarea oamenilor (desi, daca ar fi atat de credinciosi precum se declara, avand incredere in Dumnezeu nu ar trebui sa fie atat de speriati), dar studiul si identificarea unei cauze respectiv solutii pentru situatia existenta este o problema de durata (e posibil ca adevarata cauza sa nu se identifice decat dupa zeci de ani).

De fapt suntem un popor lipsit de credinta in Dumnezeu, in care fiecare se crede peren, de aceea este atat de neatent cu viata lui si sunt atat de multe accidente mortale, si fiecare crede ca el este detinatorul adevarului absolut. Daca am crede in Dumnezeu, am avea si incredere in el.

Toate astea mi-au reamintit de sedintele de la job -ne pricepem cel mai bine in domeniul celuilalt, dar noi nu facem nimic acolo unde ne e locul.

Cand doi se cearta al treilea …pierde

Nu sunt analist politic, sunt doar un simplu observator si platitor cu timpul, munca si pana la urma viata mea catre acest stat in slujba caruia lucrez prin intermediul unei companii private. (intr-o postare viitoare voi justifica de ce consider ca lucrez pentru statul roman iar compania este doar un imtermediar intre mine si stat).

Vreau sa vorbesc despre despartirea probabila a USL care trebuie sa sperie firava opozitie. O despartire intre dl Ponta si dl Antonescu ar avea ca efecte urmatoarele:
– acapararea tuturor televiziunilor de catre cei doi;
– acapararea, chiar daca doar la nivel declarativ, a intregului spectru politic(unul la dreapta altul la stanga, pi sentru ala micu’ conservator);
– canibalizarea oricarei alte persoane care s-ar declara lider de dreapta,
– omorarea oricarei incercari de manifestare a societatii civile,
si poate multe altele pe care eu inca nu le vad.

Stiu ca atunci cand esti in mijlocul unei actiuni nu poti vedea din afara jocului, dar nu pot intelege opozitia (dreapta), nu pot intelege divizarea ei. Avansarea mai multor persoane, existenta mai multor personalitati nu ar trebui sa duca neaparat la individualizarea politicii.
Trebuie totusi ca dreapta sa-si nominalizeze Reprezentantul. Nu am pretentia sa-i invat pe consilierii politici, nu am pregatire in acest sens, dar trebuie ca acea persoana sa aiba timp sa convinga. Ideea cu dl Boc nu merge si sincer nici dlui nu cred ca-i surade. De ce nu cred intr-un posibil (improbabil) succes al dlui Boc:
– nu are statura (nu ma refer la fizic ci la aerul pe care-l emana) unui presedinte (nici dl Antonescu nu are, dl Ponta in schimb poate mima);
– debitul verbal este mult prea mare si de aceea mesajul lui ajunge greu sa fie ascultat de marea masa cu atat mai putin inteles;
– cu toate incercarile dlui Basescu de a trage doar catre dlui oprobiul public pentru fosta guvernare , o mare parte s-a revarsat si asupra dlui Boc;
– ar crea impresia (pe buna dreptate)ca opozitia se reduce doar la un numar foarte mic de persoane, mereu aceeasi;
– ar crea senzatia ca este un cerc inchis nici o persoana noua nu poate razbi in zona dreptei, este acaparat conducerea, nu se promoveaza tineri, etc.

Sincer, nu vad inca Persoana, mai ales sa aiba atat nerv incat sa si vrea si sa poata rezista, dar nu putem ramane sa alegem intre dl Antonescu si dl.Ponta.