Arhive lunare: octombrie 2013

Dimineti vesele

dimineata, fericire, pisoi, toamna, zambete

Dorm, somnul linistit de dimineata. A venit toamna, afara e noapte. Instinctiv simt ca mai sunt doar cateva ore pana va suna ceasul. La fel simt ca se apropie cineva sau ceva de mine. Ma ascund sub plapuma. Nu pot respira. Scot nasul. O limba pe nasul meu. Uneori si niste colti, dar nu strang. Iar sub plapuma-iar nu pot respira. Imi fac curaj pentru minutele dulci pe care le mai am de dormit. E cald, e bine, e liniste sunt relaxata. Un botic se apropie de gatul meu, mustatile ma gadila, si deodata, incepe sa ma pupe pe gat des si cu drag. Rad, rad desi as vrea sa ma enervez. Rad, desi s-au dus ultimele clipe de somn. Rad si sunt enervat de fericita.

In fiecare dimineata ma ridic din pat cu zambetul pe buze, razand, pentru ca in fiecare dimineata motanelul meu de 4 luni isi manifesta afectiunea gadilandu-ma, pupandu-ma.

Atat de putin si totusi, incep dimineata atat de fericita!

Imi amintesc de cuvintele fiului meu, care, atunci cand a fost intrebat de bunica lui de ce creste o pisica pentru ca nu-i aduce beneficii, el  i-a raspuns:
„- Cum sa nu! Este un ghemotoc de blana care imprastie multa iubire.”

PS.  Toate acestea se petrec la 5:30 dimineata, iar Juma’ nu este la fel de fericit cand se trezeste din cauza rasului meu „cristalin”.
PPS,  Juma’ are barba deci nu beneficiaza de aceleasi servicii.

Fumeg, nu cuget

cap, Crin, gripa, muschi, nas, oase, ochi, raceala

Stau in pat, nu cuget ci fumeg. Nu pot sa ma misc, capul meu este ca un cub de plumb, la orice inclinare sau modificare interioara (clipitul ochilor in cub) creeaza o durere care ma strabate de la tample pana la sistemul urinar. Cum rezolv chestia asta cand nasul meu nu mai poate fi controlat si ar trebui sa-l suflu?! Imi pun pampers – suflu nasul, dar nu-l mai aud pe Crin tipand din televizor: mi s-au infundat urechile.
Oasele mele urla ca nu s-au miscat, muschii mei urla ca sunt extenuati de atata munca – au tremurat toata noaptea pentru a ma incalzi, vor sa faca sindicat.
In rest, sunt bine, multumesc de intrebare.

Street dance politic

ambitii, balerin, dans, demisie, minciuna, politica, psihologie, scena, teatru, Vosganian

A inceput dansul in doi. Dupa vals si tango au inceput sa se „lupte” in street dance. Sunt prieteni, semana (au acelasi numar de frustrari – asa se mai pot defini problemele psihice si comportamentale), dar acum cred ca au inventat un nou stil de teatru.
Daca m-am prins si eu, un biet om fara educatie in politologie si cu o raceala cumplita pe de-asupra, inseamana ca e prea straveziu, prea prost jucat.
Cei doi vor sa acopere toata scena- acesta este scopul principal. Daca ne vedem doar noi inseamna ca doar noi existam, deci aveti de ales: minciuna sau nebunie, ambele, evident dublate de prostie. Important este sa ocupam tot, in doi, apoi mai vedem cum impartim scena, ne intelegem noi. Nu se permite aparitia altui dansator.
Asa zisele impunsaturi, prezentarea diferita a schemelor de dans nu sunt decat praf in ochi. Scopul care se intrevede este unul singur: doar noi. Un partid nu se poate ridica, dar o persoana cu charisma poate aparea, iar romanii sunt foarte atenti la prim-balerin. Surprinzator, dar o persoana bine aleasa poate sa le schimbe decorul.
Dl Varujan Vosganian nu e o victima, el a incercat sa fie erou, sa iasa pe un cal alb din scena, demisia a fost si dorinta lui. Ambitia domniei sale este mult mai mica decat placerea unei vieti tihnite. Si apoi ce ambitii sa ai cu un minister care nu are bani si nu prea-si mai gaseste obiectul muncii desi are un nume important si pompos?!
Priviti, dar nu le acordati prea mult timp, priviti acest joc, incercati uneori sa-i priviti fara sunet, gesturile de multe ori spun altceva decat vorbele (iar gestica este foarte greu de falsificat). 

Romanu’ le stie pe toate

credinciosi, credinta, cutremur, Dumnezeu, expertiza, incredere, Izvoarele, responsabilitate, sedinte, specialist

Tocmai am urmarit primele declaratii privind studiile cutremurelor de la Izvoarele. Bineinteles, specialistul (bun- rau, desi sunt fizician nu-i domeniul meu, deci nu-i pot evalua eu expertiza), nu a putut spune mare lucru deoarece, localnicii stiau tot: cauzele cutremurelor, ce trebuie facut, tot. Cu limba romana aveau probleme localnicii dar in fizica pamantului sunt toti specialisti.
Lipsa de respect, convingerea ca ne pricepem la toate mai bine decat orice specialist sunt tare grele ale poporului asta. Pana nu vom capata increde in a-i lasa pe cei care se pricep sa-si asume analiza si responsabilitatea concluziilor nu vom fi o societate sanatoasa.

As vrea ca poporul acesta sa munceasca mai mult sa respecte regulile mai mult si sa se priceapa mai putin la toate, e suficient sa te pricepi la jobul tau.

Nu pot spune nimic despre situatia de acolo, inteleg ingrijorarea oamenilor (desi, daca ar fi atat de credinciosi precum se declara, avand incredere in Dumnezeu nu ar trebui sa fie atat de speriati), dar studiul si identificarea unei cauze respectiv solutii pentru situatia existenta este o problema de durata (e posibil ca adevarata cauza sa nu se identifice decat dupa zeci de ani).

De fapt suntem un popor lipsit de credinta in Dumnezeu, in care fiecare se crede peren, de aceea este atat de neatent cu viata lui si sunt atat de multe accidente mortale, si fiecare crede ca el este detinatorul adevarului absolut. Daca am crede in Dumnezeu, am avea si incredere in el.

Toate astea mi-au reamintit de sedintele de la job -ne pricepem cel mai bine in domeniul celuilalt, dar noi nu facem nimic acolo unde ne e locul.

Cand doi se cearta al treilea …pierde

analiza politica, Antonescu, Basescu, Boc, opozitie, politica, Ponta, televiziune

Nu sunt analist politic, sunt doar un simplu observator si platitor cu timpul, munca si pana la urma viata mea catre acest stat in slujba caruia lucrez prin intermediul unei companii private. (intr-o postare viitoare voi justifica de ce consider ca lucrez pentru statul roman iar compania este doar un imtermediar intre mine si stat).

Vreau sa vorbesc despre despartirea probabila a USL care trebuie sa sperie firava opozitie. O despartire intre dl Ponta si dl Antonescu ar avea ca efecte urmatoarele:
– acapararea tuturor televiziunilor de catre cei doi;
– acapararea, chiar daca doar la nivel declarativ, a intregului spectru politic(unul la dreapta altul la stanga, pi sentru ala micu’ conservator);
– canibalizarea oricarei alte persoane care s-ar declara lider de dreapta,
– omorarea oricarei incercari de manifestare a societatii civile,
si poate multe altele pe care eu inca nu le vad.

Stiu ca atunci cand esti in mijlocul unei actiuni nu poti vedea din afara jocului, dar nu pot intelege opozitia (dreapta), nu pot intelege divizarea ei. Avansarea mai multor persoane, existenta mai multor personalitati nu ar trebui sa duca neaparat la individualizarea politicii.
Trebuie totusi ca dreapta sa-si nominalizeze Reprezentantul. Nu am pretentia sa-i invat pe consilierii politici, nu am pregatire in acest sens, dar trebuie ca acea persoana sa aiba timp sa convinga. Ideea cu dl Boc nu merge si sincer nici dlui nu cred ca-i surade. De ce nu cred intr-un posibil (improbabil) succes al dlui Boc:
– nu are statura (nu ma refer la fizic ci la aerul pe care-l emana) unui presedinte (nici dl Antonescu nu are, dl Ponta in schimb poate mima);
– debitul verbal este mult prea mare si de aceea mesajul lui ajunge greu sa fie ascultat de marea masa cu atat mai putin inteles;
– cu toate incercarile dlui Basescu de a trage doar catre dlui oprobiul public pentru fosta guvernare , o mare parte s-a revarsat si asupra dlui Boc;
– ar crea impresia (pe buna dreptate)ca opozitia se reduce doar la un numar foarte mic de persoane, mereu aceeasi;
– ar crea senzatia ca este un cerc inchis nici o persoana noua nu poate razbi in zona dreptei, este acaparat conducerea, nu se promoveaza tineri, etc.

Sincer, nu vad inca Persoana, mai ales sa aiba atat nerv incat sa si vrea si sa poata rezista, dar nu putem ramane sa alegem intre dl Antonescu si dl.Ponta.

Pe genunchi

aplicatie, cafea, fum, job, masea, padure, timp, viata

Sst! Vorbesc in soapta (se vede dupa dimensiunea caracterelor) pentru ca sunt la job.

Ieri cand am ajus acasa totul arata ca dupa razboi: Copilu’ dormea cu mucii in perna, Juma dormea cu maseaua in algocalmin, iar motanelul din dotare ii supraveghea daca mai traiesc prin gadilituri.
Nu am vrut sa stric peisajul, asa ca, pe varfuri, m-am bagat in pat. Am dooormit pana azi.

Pentru ca nu sunt traducator de vise ci doar ghicitor al timpului, am sa va povestesc ceva mai vechi.

Am intrebat oameni cum isi traiasca viata sau cum vor, iar raspunsurile au fost urmatoarele:

– Ma tarasc, deci nu ma impiedic.

– E tanara vremea ca sa-ti raspund.

– Vreau sa merg tiptil prin viata (Copilu’)

– Ma las trait.

– Am invatat sa sar cu prajina, ce e mai jos, nu vad, sar doar in etapele importante, restul e rutina.

– E ca mersul prin padure, carare intortocheata, urcus si coboras.

– Ca o cafea bauta, a fost fierbinte la inceput, dar acum traiesc prin zat.

– Ca un fum de tigara, a avut culoare si consistenta, dar acum nu a ramas decat mirosul greu.

Ss! A venit boss, zambesc: Morning! Schimb pagina de web, cea cu aplicatia.

Dimineata de ieri se continua cu dupa-amiaza de astazi

"Micul Print", Antoine de Saint-Exupery, B1, cafea, carte, Dragnea, fumuri, mancare, pantofi, pat, romantic, vid

Nu pentru ca nu am fost multumita de auditoriu, ntzu. Pur si simplu partea omisa nu mi-o amintesc. A trecut fara dara, fara urma.
De fapt este foarte tarziu, tocmai am iesit din baie, am stat 1 ora cu ondulatorul in par dar dupa imbratisarea de noapte buna a Copilului mi s-a prabusit toata constructie, totusi, pentru ca-mi respect auditoriul (si mai ales pentru ca ma penalizeaza Copilu’ cu 1 leu pe zi daca nu scriu), iata-ma tremurand la birou alergand dupa cuvinte.
Copilu’ are de citit „Micul Print” de Antoine de Saint-Exupery asa ca ieri seara a citit-o Je. Stiu ca am incercat si in copilarie, dar atunci eram ca ardelenii: ” Asa ceva nu exista!” nici nu mai stiu daca atunci am terminat-o. Aseara, in pat, cu Juma, foarte romantic ii citeam despre betiv, afaceristul de stele si geograf. Culmea, Juma a  fost mult mai activ decat la alte propuneri (personale cei drept) CENZURAT.
Astazi, dupa iesirea din Groapa si aterizarea acasa, dupa imbratisarea Copilului care a luat primul 10 la mate, dupa paharul de must, in fine, dupa,  Copilul imi declara ca a terminat si el de citit Cartea. L-am intrebat in primul rand ce impresie i-a creat. Bucurie si tristete! veni raspunsul. De ce ?! Bucurie pentru ca am citit-o, pentru ca l-am cunoscut pe Micul Print, tristete, pentru ca putea sa cada in vid. Mai sa fie!- uite la asta nu ma gandisem.

Fumurile si cafeaua sunt cu mine. Si Dragnea e cu mine din televizor. Stau in birou cu usa inchisa, altfel nu pot sa scriu. Copilu’ ma intreaba, pertinent, cum nu poti scrie cu mine, dar cu B1 da. Simplu, am nevoie de o chestie care sa ma readuca la realitate, trebuie sa echilibrez intr-un fel, autoflagelandu-ma, starea de bucurie creata de Carte.

E clar, nu am gandurile cu mine, alearga precum pisoiu’ in jurul cozii, dar nu vreau sa pierd 1 leu. De aceea, va voi spune ce mi-a povestit Copilu’ azi.
” Mama, azi in 268 era un nebun. De ce era nebun mama, ce facea, era violent? Toata lumea in bus vorbea la telefon, dar el vroia sa vorbeasca cu noi, si ne ruga sa-l ascultam. Chiar toata lumea vorbea la telefon? Da, vorbeau lucruri importante la telefon: despre Bianca Dragusanu, despre mancare, cat costa branza, etc. Iar nebunul despre ce va vorbea?! Oo! vroia sa ne povesteasca despre un prieten al lui care tocmai murise, vroia sa ne spuna ce a insemnat pentru el prietenul respectiv. Si tu ce ai facut?! Pai, eu vorbeam la telefon despre ultima aplicatia pentru telefoanele Android cu un coleg. (No comment, dar m-am intristat rau)

Promit ca maine imi voi pune pantofii sport si o sa alerg atat de tare incat sa prind o idee sau macar un gand bun. Daca nu al meu , macar al altuia. S-ar numi plagiat?! (Tot din micul print am invatat, de la afacerist ca daca gasesti ceva e al tau, asa ca…).

Vulpea sub o alta infatisare

"Micul Print", Antoine de Saint-Exupery, negustori, oameni, prieten, vulpe
„Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma!”

                                                                                         Micul Print – Antoine de Saint-Exupery

O dimineata obisnuita

41, cafea, copil Maine Coon, Dr. Taberei, facebook, ironie, jurnal, metrou, ness, pisica, ploaie, rimel, ruj
Personaje:
Je (A se citi J E) – N.red. Jumatatea enerva(n)ta
Juma – sotul din dotare
Copilu’ (10 ani – 52 kg)
Motanelul – Cato „Pufila” (3 luni, cu stramosi renumiti printre Maine Coon)

Suna ceasul: 6:20. Suna al doilea ceas: 6:30. Intind mana si imi scutur suav jumatatea pana cade din pat. Noroc, nu peste pisica, altfel se auzea al treilea „tipat” de trezire.

Entuziasmul meu se vedea in tarsaitul picioarelor. Ajung la baie. Intru. Dau sa ma asez, dar era ocupat, era jumatatea. Ma trezeste invidia ca a fost mai rapid. Dupa ce jumatatea iese si face stanga sa destepte copilu’. Trag apa si mintea mea se mai trezeste cand ma uit in oglinda cu periuta de dinti in gura. Prima dilema a zilei: intre scaun si spalat pe dinti a fost si faza cu spalatul pe maini?!
Alung dilema si ma privesc iar in oglinda. Nu vad nimic. Ma spal pe ochi – vag ceata. Imi pun ochelarii. Vaii 2 riduri si 3 puncte negre. Sunt treaza. Fac stanga. Imi fac si eu inviorarea de dimineata pe copil: il tarasc dragastos in patru labe din pat pana in bucatarie unde-l depun pe scaun. Intr-un sincron perfect Juma (asa se va numi de acum consortul meu), ii infinge sub nas bolul cu cereale si multe stafide.. Eu cafea neagra-el ness brown, copilu’ cafea cu lapte. Copilul mananca cu ochii inchisi dar nu rateaza gura, doar cateva picaturi ii cad pe masa. Motanul sare peste trusa de machiaj, aluneca pe ruj si linge picaturile, nu cele cazute pe masa ci cele din coltul gurii copilului. Tot e bine, macar are copilu’ o urma de spalatura de dimineata.
Incep sa-mi construiesc masca: fond de ten -o gura de cafea un fum, ma trezesc, pudra fard de obraz-cafea-incep sa prind culoare, creion negru, rimel, bineinteles rimelul pe fata nu pe gene. Oare de vina sunt ochii mei mici si oblici – mai beau o cafea, dau cu fard de pleope peste rimelul de pe pleoape care nu vrea sa se mai stearga. Urmeaza rujul. Sunt o persoana econoama asa ca sarut masa in locul in care a intins motanul rujul. Se aseaza pe obraz. Acum am un obraz mai rosu decat celalalt. Ma duc si ma spal pe fata – se intinde rimelul. Trag un racnet spre copil sa se imbrace, fac patul lui repede ii arunc 2 haine care nu-i plac dar ii spun  sa le imbrace Juma este spalat, calcat, imbracat si lesinat din nou in pat de unde-mi spune ca nu ma mai asteapta sa ma grabesc. Copilu’ urla de la el ca nu-l incap pantalonii, eu ca am constatat ca este balconul deschis si mi-e frig, motanul ca nu se joaca nimeni cu el, Juma ca nu sunt gata iar cvartetul este lansat intr-un Pizicatto prelung. Arunc ceva pe mine, trupa e in hall in duet, eu imi aclam solo-ul ca nu au luat gunoiul, delicat dam un picior pisicii sa ramana in casa si cu umarul impingem usa. Dupa 2 pasi constatam urmatoarele: copilu’ si-a uitat pantofii, mama umbrela.
Iesim-intram. Masina e parcata aproape in hall-ul blocului. Plecam. Zambete pe fetele noastre, ne numaram- iesim la numaratoare, copilul e deja cu telefonul in mana pe Facebook, dar adultii incep cu intrebari: de ce picaturile de ploaie sunt rotunde, de ce ploaia vine de sus in jos, unde se aplica forta centrifuga, de-astea plicticoase.
Am uitat sa mentionez, locuim langa groapa. Groapa numita viitorul metroul din Drumul Taberei. Ne strecuram printre gropi si muncitori care-si beau cafeaua spre Moghiros. Eu cobor la stop, iau 41. Azi am coborat la al 4 lea stop. Dupa 2 pasi umbrela mea cea noua era o adunatura de spite amestecate intre ele cu o panza atarnata nu stiu de ce. Ma uit spre masina ce statea cuminte la stop, vroiam sa-i arat copilului cum se aplica gravitatia la umbrela mea. Discret alung gunoiul de fiare si panza si imi utilizez varianta de backup-pun gluga.
Urc in 41. Intotdeauna prin fata. In urma experientei de mers cu tramvaiul 41 la prima statie in 80% din cazuri coboara persoanele de pe scaunul din fata. Asa a fost si de data asta. Nasol. M-am asezat. In fiecare statie: vant si ploaie. Ascult radio. Mi s-a intrerupt o casca. Cobor. Intru in pasaj. Nu mi-am pus cizme, dar pana la genunchi blugii mei sunt tepeni – plini de apa.
Intru in birou, e cald. Imi fac cafeaua. La oficiu fereastra nu se inchide. Ma asez in fata calculatorului. Trimit primul e-mail de astazi, catre administratia cladirilor: 
„- Va comunic respectuos ca ploua. In interior, nu in exterior. In fata usii biroului d-lui Director. O zi buna, Je”
Solutionare: A venit „curatatoreasa” (asa defineste Copilu’ femeia de servici) cu un aspirator de apa. Nu stiam ca exista asa ceva. Pe langa geam ploua, iar ea aspira. 
Dupa 2 rafale de vant singurul geam-perete rabatabil a ramas cracanat. Putin. Vajaie vantul ca-n Siberia, nu-mi aud colegul de alaturi.
Ma duc sa-mi mai fac o cafea, la oficiu era cald, s-a rezolvat cu fereastra-perete: colegii inventivi au fixat-o cu o masa.
Daca va place faceti trafic, dati like si va spun si continuarea, introducem personaje noi, matematica, poate si tipul de cafea, din nou ploaie si alte efecte nespeciale, ci naturale.